Stilul de viață sănătos începe cu Alaska Seafood

Rețete supliment cu pește de Alaska, pentru orice ocazie

Stilul de viață închinat conceptului de „deadline", de „mereu mai mult", de „trăiește doar în prezent" ne îndepărtează, de prea multe ori, de cerințele imperative ale sănătății. Suplimentele alimentare devin salvarea omului modern, în lipsa unei diete responsabile. Însă ar fi foarte bine să nu uităm că există alimente care oferă cantități impresionante din necesarul zilnic al anumitor nutrienți necesari stării noastre de bine. Ce rol are peștele sălbatic de Alaska?

Peștele sălbatic de Alaska este un exemplu foarte important de aliment supliment, mai ales când vine vorba despre necesarul de acizi grași Omega-3 sau de Vitamina D și chiar Seleniu. Vă oferim două rețete pe bază de somon sălbatic de Alaska, unul dintre cele mai complexe și mai sănătoase alimente obținute în mod ecologic și responsabil, direct din adâncurile pure ale naturii.


Mesele pe bază de pește sălbatic – sănătate la orice vârstă

O masă pe bază de pește de Alaska este mereu gustoasă și sănătoasă, oricât de grăbit ești și fără restricții în funcție de vârstă.

  • Trăind în mod natural în apele pure și sălbatice, somonul de Alaska oferă întreg necesarul zilnic de vitamina D, într-o singură porție. Astfel, 85 g de somon Sockeye conțin 14,2 mcg de vitamina D, în timp ce somonul roz are 11 mcg pe aceeași cantitate, în contextul în care doza zilnică recomandată de vitamina D, pentru o persoană între 19 și 70 de ani, este de 15 mcg (chiar și pentru persoanele însărcinate sau care alăptează). Consumul acestui tip de carne devine cu atât mai important pe timp de iarnă când secreția de vitamina D cu ajutorul soarelui este practic imposibilă.
  • Și în ceea ce privește doza zilnică recomandată de Omega-3 somonul sălbatic de Alaska este vizibil recomandat. De exemplu, o porție de 200g de somon Sockeye oferă lejer necesarul zilnic de Omega-3 pentru un adult de peste 18 ani, femeie sau bărbat.
  • Pentru a putea fi metabolizată și pentru a ajunge acolo unde este nevoie în organism, Vitamina D are nevoie de o bază de grăsime. Prin consumul peștelui sălbatic de Alaska poți obține această reacție în mod natural, datorită conținutului mare de grăsimi al acestei cărni.


De ce peștele sălbatic de Alaska?

  • Pentru că este extrem de versatil. Nu trebuie să renunți la rețetele tale preferate de sărbători. Poți fi creativ reinterpretându-le cu pește sălbatic de Alaska.
  • În ciuda credințelor generale, peștele sălbatic de Alaska, fiind congelat prin proceduri extrem de rapide și moderne după pescuire, își menține nealterate nu doar gustul, ci și proprietățile nutritive. În plus, se gătește foarte ușor de îndată ce i se îndepărtează, cu ajutorul jetului de apă rece, glazura de apă dulce (cu rol de protecție) cu care este acoperit.
  • Având în vedere că este congelat la foarte scurt timp după captură, am putea spune, în mod paradoxal, că peștele sălbatic de Alaska congelat este chiar mai proaspăt ca variantele necongelate ce pot petrece mult timp pe drumul din adâncurile mărilor și oceanelor, până în punctele de vânzare.
  • Datorită conținutului de acizi grași Omega-3, peștele sălbatic de Alaska, consumat cel puțin o dată pe săptămână (recomandat de 2 ori), contribuie la diminuarea riscului de dezvoltare a bolilor cardiovasculare.
  • Carnea sălbatică și pură a peștilor de Alaska ajută la scăderea inflamației sistemice – sursa unei largi palete de afecțiuni – de la cancer și boli autoimune.
  • Multe dintre speciile de pește de Alaska, datorită ciclului de viață sănătos, în sălbăticie, conțin pe porție necesarul zilnic de Vitamina D.
  • Tot datorită acizilor grași Omega-3, peștele sălbatic de Alaska ajută în prevenția și ameliorarea Sindromului Intestinului Permeabil, facilitează refacerea florei intestinale și remediază disbioza specifică bolilor inflamatorii intestinale.
  • Și în cazul copiilor și al femeilor însărcinate, acizii grași din peștele de Alaska participă la dezvoltarea intelectuală și a sistemului nervos al fătului.


Important!

  • Alaska este un stat care, datorită politicilor ce vizează protejarea mediului natural, oferă produse extrem de pure și bogate în vitamine, minerale și proteine. Treptat, produsele din pește sălbatic au pătruns din ce în ce mai mult pe piața din România, unde găsim acum diverse specii de somon și de cod, precum și icre de somon sălbatic.
  • Pentru a te asigura că faci alegerea responsabilă în magazin, caută pe eticheta produselor precizarea FAO 67 la secțiunea Zonă de captură/pescuit, sau precizarea "sălbatic" – mai ales în cazul somonului - sau "de Alaska", indiferent de producător.
  • Nu renunța la atenția acordată surselor alimentelor pe care le consumi nici când te afli la restaurant. Unele locații menționează sursa Alaska pentru pește, direct în meniu. În alte cazuri, poți întreba personalul pentru a te asigura că faci o alegere sănătoasă.